Entre ciel et terre
- Downloads：7953
- Type：Epub+TxT+PDF+Mobi
- Create Date：2022-01-08 03:51:01
- Update Date：2025-09-06
- Status：finish
- Author：Jón Kalman Stefánsson
- ISBN：2070440516
- Environment：PC/Android/iPhone/iPad/Kindle
- Download
Summary
Certains mots sont probablement aptes à changer le monde， ils ont le pouvoir de nous consoler et de sécher nos larmes。 Certains mots sont des balles de fusil， d'autres des notes de violon。 Certains sont capables de faire fondre la glace qui nous enserre le cœur et il est même possible de les dépêcher comme des cohortes de sauveteurs quand les jours sont contraires et que nous ne sommes peut-être ni vivants ni morts。
Parfois les mots font que l'on meurt de froid。 Cela arrive à Bárður， pêcheur à la morue parti en mer sans sa vareuse。 Trop occupé à retenir les vers du Paradis perdu， du grand poète anglais Milton， il n'a pensé ni aux préparatifs de son équipage ni à se protéger du mauvais temps。 Quand， de retour sur la terre ferme， ses camarades sortent du bateau le cadavre gelé de Bárður， son meilleur ami， qui n'est pas parvenu à le sauver， entame un périlleux voyage à travers l'île pour rendre à son propriétaire， un vieux capitaine devenu aveugle， ce livre dans lequel Bárður s'était fatalement plongé， et pour savoir s'il a encore la force et l'envie de continuer à vivre。
Par la grâce d'une narration où chaque mot est à sa place， nous accompagnons dans son voyage initiatique un jeune pêcheur islandais qui pleure son meilleur ami : sa douleur devient la nôtre， puis son espoir aussi。 Entre ciel et terre， d'une force hypnotique， nous offre une de ces lectures trop rares dont on ne sort pas indemne。 Une révélation。。。
Parfois les mots font que l'on meurt de froid。 Cela arrive à Bárður， pêcheur à la morue parti en mer sans sa vareuse。 Trop occupé à retenir les vers du Paradis perdu， du grand poète anglais Milton， il n'a pensé ni aux préparatifs de son équipage ni à se protéger du mauvais temps。 Quand， de retour sur la terre ferme， ses camarades sortent du bateau le cadavre gelé de Bárður， son meilleur ami， qui n'est pas parvenu à le sauver， entame un périlleux voyage à travers l'île pour rendre à son propriétaire， un vieux capitaine devenu aveugle， ce livre dans lequel Bárður s'était fatalement plongé， et pour savoir s'il a encore la force et l'envie de continuer à vivre。
Par la grâce d'une narration où chaque mot est à sa place， nous accompagnons dans son voyage initiatique un jeune pêcheur islandais qui pleure son meilleur ami : sa douleur devient la nôtre， puis son espoir aussi。 Entre ciel et terre， d'une force hypnotique， nous offre une de ces lectures trop rares dont on ne sort pas indemne。 Une révélation。。。
Reviews
SATURN
，
إنها ليست رِحلتي الاولى لايسلندا برِفقة كالمان ، كُنت قد قرأت ضياء الصيف ثم يُقبل الليل في ٢٠٢١ 。 وها أنا أبدأ عامي الجديد معه مرة أخرى 。 هذهِ ليست رواية عابرة يا أصدقاء ، إنها لن تنتهي ما أن تُكمل صفحتها الاخيرة 。 إنها شعور غامر ، شعور حزين طافح بالكآبة ، شعور بارد كالصقيع 。 إنها موسيقى تراجيدية تُعزف على أوتار الروح 。 يُسافر الفتى الذي فضل الكاتب إبقائه مجهولاً خلال الثلج والبرد ، لاعادة كتاب الفردوس المفقود الذي أودى بحياة رفيقه باردو في البحر ، إلى صاحبه 。 باردو المُرهف الحس ، كان يقرأ الشِع إنها ليست رِحلتي الاولى لايسلندا برِفقة كالمان ، كُنت قد قرأت ضياء الصيف ثم يُقبل الليل في ٢٠٢١ 。 وها أنا أبدأ عامي الجديد معه مرة أخرى 。 هذهِ ليست رواية عابرة يا أصدقاء ، إنها لن تنتهي ما أن تُكمل صفحتها الاخيرة 。 إنها شعور غامر ، شعور حزين طافح بالكآبة ، شعور بارد كالصقيع 。 إنها موسيقى تراجيدية تُعزف على أوتار الروح 。 يُسافر الفتى الذي فضل الكاتب إبقائه مجهولاً خلال الثلج والبرد ، لاعادة كتاب الفردوس المفقود الذي أودى بحياة رفيقه باردو في البحر ، إلى صاحبه 。 باردو المُرهف الحس ، كان يقرأ الشِعر : «تتحرك شفتاه ، يُعيد قراءة السطور مرة تلو مرة ، وعالمه الداخلي يكبر أكثر فأكثر ، كلما كرر القراءة يزداد إتساعاً » لكن على ما يبدو " قراءة الشعر محفوفة بالمخاطر " فإن الشعر غير قادر على إنقاذ حياة الانسان 。 يتجمد باردو حتى الموت ، لانه نسي أخذ معطفه الواقي من البرد لرحلة الصيد بسبب إنهماكه بالكلمات ، وهذا يُثير في قلب صاحبه الفتى ، موجة من الآسى و اللايقين ، لماذا نعيش ؟ ولأي سبب نموت ؟ وهل نستحق العيش أساساً ؟ يرثي الفتى صاحبه بالدموع « تتدفق الدموع عندما تُصبح الكلمات أحجاراً عديمة الجدوى 。 الدموع تُخفف التوتر وهي جيدة ، إنما ليس بما يكفي 。 فالدموع لا يُمكن أن تُنظَم في خيط ثم تترك لتغور مثل الحبل المُتلألئ فيَّ الاعماق المُظلمة ، لننشِل به أولئك الذي ماتوا ولكن كان ينبغي أن يبقوا أحياء » 。إنها رحلة عن الحياة والموت ، عن الجحيم بوصفه البرد القارص ، عن الصراع الذي يخوضه الانسان بحثاً عن المغزى ، عن المعنى لوجوده 。 " الجحيم هو ألا نعرِف أنحنُ أحياء أم أموات " - النهاية - 。。。more
Allison
，
Dark reading。 I suspect quite a bit is lost in translation。
1tom。jk
，
" ما أنت أيتها الحياة ؟ نحن لا نملك أجوبة جاهزة ومع ذلك عشنا ومتنا وعبرنا الحدود التي لا يراها أحد، وما زالت على الرغم من ذلك الشيء الوحيد الذي يهم。 ما أنت أيتها الحياة لعل الجواب يكمن في السؤال نفسه في التساؤل الذي يتضمنه، أيخفت ضوء الحياة ويستحيل بعد ذلك إلى ظلام بالتزامن مع توقفنا عن التساؤل، مع توقفنا عن طرح السؤال وتقبلنا للحياة كما نتقبل أي شيء آخر عادي。" " ما أنت أيتها الحياة ؟ نحن لا نملك أجوبة جاهزة ومع ذلك عشنا ومتنا وعبرنا الحدود التي لا يراها أحد، وما زالت على الرغم من ذلك الشيء الوحيد الذي يهم。 ما أنت أيتها الحياة لعل الجواب يكمن في السؤال نفسه في التساؤل الذي يتضمنه، أيخفت ضوء الحياة ويستحيل بعد ذلك إلى ظلام بالتزامن مع توقفنا عن التساؤل، مع توقفنا عن طرح السؤال وتقبلنا للحياة كما نتقبل أي شيء آخر عادي。" 。。。more
Luc Dejonghe
，
Prachtig boek。 Mooie zinnen。 Mijn favoriet。 Over leven en sterven。
Ana Stanciu-Dumitrache
，
Mi-a plăcut foarte mult cum este scrisă， cât de profundă și simplă este。 Îmi pare însă rău că nu am rezonat cu personajele， iar povestea mi s-a părut ciudată， greu de înțeles pe alocuri - poate ar fi fost mai bine să citesc varianta în română。 O să continui seria și sunt curioasă cum va evolua povestea băiatului。
María Jesús
，
Conviene aterrizar de vez en cuando en un libro que hable de lo esencial。Entre el cielo y la tierra sólo están el mar y la montaña y allí sobre ellos， precariamente， el hombre。¡Qué libro tan hermoso！ Sólo un entorno físico brutal como el de la costa islandesa， y la vida en las aldeas pesqueras de principios de siglo XX， puede poner en perspectiva la ñoñería y el carácter quejica con que acostumbramos a juzgar nuestra actual existencia。Las gestas no son las de los cantares míticos， son el día a d Conviene aterrizar de vez en cuando en un libro que hable de lo esencial。Entre el cielo y la tierra sólo están el mar y la montaña y allí sobre ellos， precariamente， el hombre。¡Qué libro tan hermoso！ Sólo un entorno físico brutal como el de la costa islandesa， y la vida en las aldeas pesqueras de principios de siglo XX， puede poner en perspectiva la ñoñería y el carácter quejica con que acostumbramos a juzgar nuestra actual existencia。Las gestas no son las de los cantares míticos， son el día a día de la gente común y su esfuerzo sin tregua por sobrevivir， en su lucha constante con el mar。 Los ahogados son ， como La Santa Compaña， una parte siempre presente de la vida。El mar y la montaña。。。 si escapaste de las olas y los ahogados no te olvides de que。。。 " quien camina largo rato en soledad， en medio de una incesante nevada， va adquiriendo poco a poco la sensación de que ha salido del mundo， de que ha entrado en tierra de nadie， la responsabilidad de vivir desaparece para él。"Pero hay otros peligros， la poesía， el más letal de ellos。 La poesía que también te abstrae del mundo y olvidas tu coraza。 "Algunos poemas viajan con nosotros hasta donde no llega palabra ni pensamiento alguno， viajan contigo hasta la esencia misma， la vida se detiene un instante y se vuelve hermosa， se vuelve diáfana de añoranza y felicidad。"Esta epopeya nos la narra un experto en pérdidas， apenas un muchacho， al que vemos resistir con fuerza sobrehumana， avanzando sin brújula hasta una pequeña ensenada， un abrigo， hasta un puñado de otros seres humanos， única fuente de calor que puede recuperarte。¡Y qué colección de personajes！ "El cuervo es originario del Averno， está escrito en algún lugar， salió volando ， negro como el carbón de las fauces del demonio mismo， que le prestó su voz y su astucia。 A veces llamamos a Geirprodur Madre Cuervo。"Para acabar esta reseña qué mejor que atender al criterio del propio autor: el silencio que sigue a un largo relato muestra si ha tenido interés o si se ha contado en vano， revela si el relato ha entrado y tocado algo， o si sólo ha abreviado el tiempo， sin dejar nada tras de sí。"Silencio， pues。 。。。more
Lázadó Irodalom
，
Ehhez fogható könyvet még sosem olvastam。 Mondom ezt úgy， hogy nem szeretem a prózát， mert általában száraznak tartom。 Na， ez minden volt， csak száraz nem。Elsöprő erejű， szívbemarkoló elbeszélés， ami még sokáig az olvasó gondolataiban cikázik。Egy biztos: egy ideig nem leszek képes a folytatásokat elolvasni， a lelkem azt most nem bírná el。
Kovalsky
，
Ora ricordo perché mi era piaciuta tanto la scrittura di Stefánsson: quella danza infinita tra la vita e la morte; i misteri che rimbalzano nell’universo e che ancora oggi non ci fanno capire cosa ci faccia una luna fredda e pallida in cielo， la reale distanza delle stelle， chi è che manda incessantemente le onde e i marosi。 E sono poi gli stessi misteri che albergano nell’animo e nella psiche umane: perché si vive e perché dobbiamo morire？ E quando moriamo dove andiamo？ Finisce tutto davvero？ L Ora ricordo perché mi era piaciuta tanto la scrittura di Stefánsson: quella danza infinita tra la vita e la morte; i misteri che rimbalzano nell’universo e che ancora oggi non ci fanno capire cosa ci faccia una luna fredda e pallida in cielo， la reale distanza delle stelle， chi è che manda incessantemente le onde e i marosi。 E sono poi gli stessi misteri che albergano nell’animo e nella psiche umane: perché si vive e perché dobbiamo morire？ E quando moriamo dove andiamo？ Finisce tutto davvero？ Le pagine sono fitte di pensieri e flussi di coscienza e i personaggi molteplici e tutti con un passato strano， appena accennato ma appesantito da tormenti e tormente。La natura selvaggia e crudele dell’Islanda è una delle grandi protagoniste di questo libro: il mare che apre voragini e risucchia imbarcazioni; la neve che cade soffice come piume angeliche ma può anche assiderare silenziosamente e far cessare di battere un cuore per sempre。 E poi i libri: chi legge è davvero sulla terraferma o non è invece vittima di chissà quali voli pindarici che lo estraniano dalla vita reale？ <> “Or scende la sera a deporre il manto greve d’ombre su ciascuna cosa。”Un verso che viene ripetuto diverse volte nella parte iniziale del libro e a lettura terminata ti accorgi che Stefánsson aveva già svelato tutto inserendo quel bellissimo verso di Milton。 In breve: la vita è bella perché è fatta di piaceri sempliciLa vita è brutta perché noi non smettiamo di porvi domande e mentre perdiamo tempo a farci domande complicate togliamo il tempo per le cose belle e che contano davvero。Paradiso e inferno。 I contrasti di sempre。 。。。more
Lucia D'Ancora
，
Paradiso e inferno di Jon Kalman Stefánsson edito @iperborea è un libro che ti scava dentro， ti segna in maniera indelebile。 È una lunga， malinconica e meravigliosa poesia sul senso della vita， di come possa essere effimera e momentanea。 In un attimo ti abbandona e ti lascia in balia della morte。La storia porta con sé il senso implacabile del destino， la presenza oscura della morte， l'insoddisfazione costante e la maledetta solitudine ma mette anche in luce l'importanza dell'amicizia e il potere Paradiso e inferno di Jon Kalman Stefánsson edito @iperborea è un libro che ti scava dentro， ti segna in maniera indelebile。 È una lunga， malinconica e meravigliosa poesia sul senso della vita， di come possa essere effimera e momentanea。 In un attimo ti abbandona e ti lascia in balia della morte。La storia porta con sé il senso implacabile del destino， la presenza oscura della morte， l'insoddisfazione costante e la maledetta solitudine ma mette anche in luce l'importanza dell'amicizia e il potere salvifico delle parole e dei gesti gentili， la necessità di essere salvati e l'incontro con persone affini nel dolore e nella perdita。 Come cornice alle vicende del ragazzo ci sono le descrizioni di un territorio ostile e selvaggio， paradiso e inferno， che racchiude la straordinarietà della vita con le sue sfaccettature， le sue difficoltà， che ti mette alla prova， ti sfida， che a volte ti punisce e altre ti premia。"le lacrime alleviano e consolano， ma non basta。 Non è possibile infilarle una dopo l'altra e calarle come corda luccicante nelle profondità oscure per riportare in superficie chi è morto e avrebbe dovuto vivere" 。。。more
Paul
，
Cugetari despre viata pe un fundal neverosimil si apatic pe alocuri。 Savoarea se regaseste in anumite insertii poetice （unele foarte frumoase）， dar nu este suficient pentru a echilibra cartea。
Virginia
，
Forse non abbiamo bisogno di parole per sopravvivere， ne abbiamo bisogno per vivere。
Haaike
，
Oh zo mooi， dit boek。 Hoe het de zee， de visserswereld en alle personages daarrond beschrijft。 Hoe ze soms schuren en pijn doen， de emoties in dit boek。 Alleen eindigt het zo abrupt。。。 Gelukkig is het nog maar deel 1 van een trilogie én zijn alle delen al verschenen :-）
Erik Vesterhus Rasmussen
，
（4，5 stjerner） Jeg leste boka mens jeg satt i en god， varm stue。 Og tenkte at jeg er glad jeg ikke var fisker på Island i gamle dager。。。Et vakkert og poetisk språk， anbefales。
Paolo
，
Non so， ho la sensazione di essermi perso qualcosa （leggendo le altre recensioni）， il punto è che dopo un mese dalla lettura di questo libro mi è rimasto poco。 Quel "poco" è la sensazione fisica del gelo estremo di una notte trascorsa in un rifugio improvvisato dietro una roccia in una tempesta di neve， o il caffè in silenzio al risveglio nella casa davanti al mare con i compagni di pesca， cose belle insomma。 Ma per il resto è trascorso senza lasciare traccia。 La prima metà del libro è densa， vi Non so， ho la sensazione di essermi perso qualcosa （leggendo le altre recensioni）， il punto è che dopo un mese dalla lettura di questo libro mi è rimasto poco。 Quel "poco" è la sensazione fisica del gelo estremo di una notte trascorsa in un rifugio improvvisato dietro una roccia in una tempesta di neve， o il caffè in silenzio al risveglio nella casa davanti al mare con i compagni di pesca， cose belle insomma。 Ma per il resto è trascorso senza lasciare traccia。 La prima metà del libro è densa， viscerale， bella， la seconda mi sembra troppo diluita， inconsistente， molte delle frequenti frasi "profonde" （con qualche eccezione carina） mi sono suonate troppo enfatiche， banalotte， sconnesse。。。 Non necessarie， se non finte。 La storia del ragazzo di per se è tragica， ma il modo in cui è narrata non mi ha trasmesso la tragicità， tanto che alla fine mi è sembrata quasi un mero espediente per poter buttare giù tutte quelle frasette artificiose。Ho preferito parecchio "Luce d'estate ed è subito notte"， che invece è sorprendente， veramente poetico， molto più denso e con pensieri più radicati nella storia narrata。 。。。more
Gian Maria
，
L'impegno per una scrittura epica， sovente riuscita， che si concentra su una piccola comunità che vive e muore di mare e orizzonti a perdersi。 L'abilità nello scrivere è tanta， ma vi è dell'eccesso nel cercare l'eccezionale con i toni dell'epopea。 L'impegno per una scrittura epica， sovente riuscita， che si concentra su una piccola comunità che vive e muore di mare e orizzonti a perdersi。 L'abilità nello scrivere è tanta， ma vi è dell'eccesso nel cercare l'eccezionale con i toni dell'epopea。 。。。more
Anna
，
What are you， life？ Perhaps the answer is found in the question， the wonder that is implicit in it。 Does the light of life dwindle and turn to darkness as soon as we stop wondering， stop questioning， and take life like every other commonplace thing？
Alice Raffaele
，
I romanzi di Jón Kalman Stefánsson sono， secondo me， tra i migliori rappresentanti dell'epica moderna。 Non possono essere letti di fretta， perché ogni frase è evocativa; è poesia che si è fatta prosa e， come tale， va assaporata lentamente per non rischiare di perdersi qualche sfumatura， qualche significato che va a toccare le corde delle nostre anime， se solo gli lasciamo il tempo di agire， di sedimentare dentro di noi。 Abituati come siamo ora a consumare contenuti rapidamente， nonché a leggere I romanzi di Jón Kalman Stefánsson sono， secondo me， tra i migliori rappresentanti dell'epica moderna。 Non possono essere letti di fretta， perché ogni frase è evocativa; è poesia che si è fatta prosa e， come tale， va assaporata lentamente per non rischiare di perdersi qualche sfumatura， qualche significato che va a toccare le corde delle nostre anime， se solo gli lasciamo il tempo di agire， di sedimentare dentro di noi。 Abituati come siamo ora a consumare contenuti rapidamente， nonché a leggere - o anche pretendere - storie ricche di eventi più o meno sorprendenti， "Paradiso e inferno" invece ci destabilizza con la sua trama minima， divisa in due parti。 Siamo obbligati a rallentare， leggendolo， a prestare attenzione non solo all'azione in corso ma all'ambientazione， alle entità circostanti。 Ogni personaggio dentro di sé ha un mondo di parole e di memorie， e Stefánsson concede a ognuno qualche pagina， qualche strofa， per rendere più completa la motivazione dei suoi atti， per farci immedesimare anche nella figura che potrebbe apparire più scorbutica o più sbadata。 Siamo con Bardur mentre dimentica la cerata prima di imbarcarsi。 Siamo con Kolbeinn quando una mattina si sveglia e non è più in grado di vedere nulla， proprio nulla， tantomeno i suoi quattrocento libri。 Siamo con Geirprudur， con la notte negli occhi， a fare domande che nessuno fa mai。 Soprattutto， siamo con il Ragazzo， ad affrontare una missione alla volta， che sia riconsegnare un libro o servire della birra， mentre non riusciamo a dimenticare "coloro che l'oceano ha voluto chiamare a sé"， mentre ci chiediamo ogni giorno se， compiuto il nostro dovere， non sia il caso di mettere fine a tutto。"Paradiso e inferno" è già denso così， con i suoi pochi accadimenti che si contano con le dita di una mano， e le miriadi di tempeste e nubifragi che scatenano nel mare dentro di noi。 In futuro non saremo in grado di ricordare i nomi precisi in islandese， ma avremo assimilato le gesta delle persone e le rivivremo in altri testi， in altre opere， diventando così dei miti。 。。。more
Tom Aarts
，
Opnieuw heel mooi poëtisch， laat je wel enigszins verdwaald achter。
Malak Jassim
，
ساحرة كما للسحر أن يكون。。
Lisa
，
It’s one of the best books I have ever read。 The book is intense， riveting， and as Der Spiegel states， “A glinting treasure”。
Ingólfur Halldórsson
，
Höfundur nær að skapa ýmsar flottar persónur og aðstæður en það er einsog engin þeirra haldi athygli hans nægilega lengi til að skila neitt eftir。 Í raun hefði þetta betur átt heima sem smásagnasafn。 Ég er ekki sérlega hrifinn。
Bookguide
，
Perfect reading for long winter evenings。A marvellous evocation of the harsh life of an Icelandic fishing colony and a small town in the second half of the 19th century。 The first half describes how a fishing crew lives together and prepares for the early hours of the morning when they have to put to sea in their 6-man rowing boat， if the weather is favourable。 The unnamed boy and his friend Bardur are different to the hardened fishermen。 Both are there because they have been orphaned， but they Perfect reading for long winter evenings。A marvellous evocation of the harsh life of an Icelandic fishing colony and a small town in the second half of the 19th century。 The first half describes how a fishing crew lives together and prepares for the early hours of the morning when they have to put to sea in their 6-man rowing boat， if the weather is favourable。 The unnamed boy and his friend Bardur are different to the hardened fishermen。 Both are there because they have been orphaned， but they have dreams of less physical jobs。 They can get lost in a book and for one of them， the distraction of Paradise Lost turns out to be disastrous。 After this extended tale of the joys and hardships of hard work and sea fishing， struggling against the elements， the book turns to an inland town， with a storyline meandering from one character to another， weaving together the relationships of a town where everyone knows everyone else。The boy stumbles into the town to return the fateful book to the blind sea captain who lent it out。 He is taken in by the widow of a wealthy man， an outsider who has turned her house into an inn where other outsiders tend to congregate。 She herself is ostracised by polite society as she refuses to fit in with their uptight tea parties。 She lounges about， reading books and feeding the ravens。 The blind captain sits in the bar with another young captain who is drinking instead of preparing his boat for the season ahead。 As he staggers through the town， he meets various other people whose stories are briefly told in brief， vivid glimpses。This is the first book of a trilogy。 If the rest is as good as this， I want to read them all， but this book stands on its own。 It’s definitely a book of two halves。 The first long story about the fishing boat could have been published separately， but all the stories in the second half feel like they need something more。 In fact， they feel like they are introducing us to a cast of characters for a longer novel。 I know there is an omnibus edition of all three books。 I am sorely tempted to order it to find out where the story goes next。 。。。more
erma
，
everything about this book is beautiful
Ioana Crețu
，
Suntem aproape în întregime făcuţi din neguri。 Munţii se duc spre cer， stăpâni peste viaţă， peste moarte şi peste casele înghemuite pe limba de pământ。 Trăim în fundul unei scobituri: trece peste ea lumina zilei， se înstăpâneşte înserarea; scobitura se umple încet de neguri， apoi stelele ni se aprind deasupra capului şi scânteiază acolo la nesfârşit， ca şi cum ne-ar da o veste grabnică， dar care？ Şi de unde？ Ce vor de la noi şi poate， mai mult de-atât， ce vrem noi de la ele？ În noi au rămas puţi Suntem aproape în întregime făcuţi din neguri。 Munţii se duc spre cer， stăpâni peste viaţă， peste moarte şi peste casele înghemuite pe limba de pământ。 Trăim în fundul unei scobituri: trece peste ea lumina zilei， se înstăpâneşte înserarea; scobitura se umple încet de neguri， apoi stelele ni se aprind deasupra capului şi scânteiază acolo la nesfârşit， ca şi cum ne-ar da o veste grabnică， dar care？ Şi de unde？ Ce vor de la noi şi poate， mai mult de-atât， ce vrem noi de la ele？ În noi au rămas puţine urme care să aducă aminte de lumină。 Suntem mult mai aproape de neguri， s-ar putea spune că nu suntem decât neguri， tot ce ne rămâne e amintirea， lângă care se aşază uneori nădejdea， numai că ea e palidă， păleşte din ce în ce şi are să semene curând cu o stea stinsă pe veci， cu o stâncă neagră ca piaza rea。Cei doi se mişcă repede – picioare tinere， foc arzător –， punând împotriva negurilor o înaintare cu totul binevenită， fiindcă viaţa omului nu-i decât înaintare împotriva întunecimilor din lume， împotriva trădărilor， cruzimii， laşităţii， o înaintare care pare deseori cu totul disperată， dar în voia căreia ne lăsăm cât mai e o umbră de nădejde。A mai târguit şi câteva pătrăţele de ciocolată pentru Sesselja şi pentru copii， cel mic de tot a început să plângă după ce s-a terminat， nu l-au putut împăca deloc。 Ce e dulce de la un capăt la celălalt până la urmă întotdeauna ne umple de tristeţe。Ne trecem viaţa căutând o dezlegare， ceva care să ne aducă mângâiere， care să ne umple de bucurie şi să depărteze de la noi necazul。 Ca să-şi găsească rostul， unii o apucă pe un drum tare lung şi greu; poate nu vor găsi niciodată nimic de-adevăratelea， poate nu vor vâna altceva decât umbra unui ţel， urma unei dezlegări， sau poate îşi vor găsi liniştea chiar în căutarea asta， iar noi， noi le vom preţui， fireşte， tăria， dar， oricum， nouă ne e deja tare greu să trăim， aşa că ne vom mulţumi să înghiţim rachiul chinezesc， în loc să pornim şi noi în căutare， ne vom mulţumi cu asta şi nu vom înceta să ne întrebăm care e cel mai scurt drum către fericire， iar răspunsul îl vom afla privind către Dumnezeu， către ştiinţă， către butelca de brennivín ori către licoarea sosită tocmai din China。Clarul de lună poate să ne facă mai slabi。 Amintiri se deşteaptă în noi， răni se deschid din nou şi sângele curge iarăşi。Oamenii trăiesc， au ceasurile lor tihnite， săruturi， râsete şi îmbrăţişări， au vorbele lor de dragoste， bucuriile şi tristeţile lor， fiecare viaţă alcătuieşte o lume care apoi se prăbuşeşte peste ea însăşi şi nu mai lasă nimic în urmă， numai câteva obiecte rămân， iar ele se fac preţioase şi îmbietoare în clipa în care a dispărut cui aparţineau， capătă însemnătate şi câteodată chiar un fel de sfinţenie， ca şi cum fărâme din viaţa aceea dispărută s-ar fi depus într-o ceaşcă de cafea， într-un fierăstrău， într-o periuţă de dinţi， într-un fular。 Dar totul sfârşeşte în ceaţă， amintirile pălesc şi， la urma urmei， lucrurile trec toate。 Acolo unde era lumină şi era viaţă nu mai dăinuie decât umbra şi uitarea。Cel ce moare se preface într-o clipă în trecut。 Nu mai contează cât a fost el de important ori de bun， cât de mult şi-ar fi dorit să trăiască şi câţi oameni nu-şi închipuiau viaţa fără el: te-am prins！ îi zice moartea， şi-atunci viaţa se scurge într-o clipă şi omul se transformă în trecut。 Tot ce însemna el se face o amintire pe care te chinui s-o păstrezi， eşti un trădător dacă uiţi。 Să uiţi cum arăta când îşi bea cafeaua。 Să uiţi cum râdea。 Cum îşi ridica privirea。 Şi cu toate astea， cu toate astea uiţi。 Viaţa te împinge să uiţi。 Şi vei uita încet， dar sigur， şi durerea are să-ţi sfâşie inima în bucăţi。Iadul e să fii mort şi să-ţi dai seama abia atunci că n-ai prea fost atent la viaţă când ai avut cum。 De altfel， fie viu， fie mort， omul e un mecanism tare ciudat。 Când e pus în faţa unor drame care îi fac viaţa bucăţi， îşi cheamă în ajutor memoria şi se cuibăreşte în amintiri ca un animal în vizuină。Nu-s puţini cei pe care doliul şi durerea îi ţin cu ochii deschişi。Dacă închide ochii în vizuina asta， dacă se lasă în voia glasului de miere al somnului， n-are să se mai trezească niciodată， ori măcar nare să se mai trezească în viaţa asta。 Aşadar， doar conştiinţa şi frământările băiatului au ţinut somnul deoparte。Noaptea e neagră de jur împrejur， întunericul curge din miezul viscolului， din inima fulgilor albi。Rămâne mult timp nemişcat。 Minutele trec încet。 E sănătos pentru o fiinţă umană să stea aşa singură， în mijlocul nopţii， se uneşte astfel cu tăcerea， simte că e o parte din ea， chiar dacă nu-i dă pace o frântură de gând – totul se poate preschimba pe dată în dureroasă singurătate。Ei doi sunt mai tineri şi au citit mai mult decât le era de trebuinţă， inimile lor împrăştie mai multă îndoială decât ale tovarăşilor， nu doar asupra lui Dumnezeu， băiatul are îndoieli şi în ceea ce priveşte viaţa， a lui mai exact， care îi e menirea şi ce rol are el în propria existenţă。Suntem ce spunem în vorbe， dar suntem şi ceea ce trecem sub tăcere。În mare primejdie se află acela care nu visează la nimic。Visează să înfăptuiască lucruri măreţe pentru că altfel de ce dracu’ mai trăim？ Uite， asta e o întrebare la care merită să te gândeşti。Fericirea， bucuria şi fierbinţeala dragostei， acestea sunt cele trei lucruri care ne fac oameni， care ne ajută să înţelegem de ce trăim şi de ce viaţa e mai grozavă decât moartea。 Viaţa are chestia asta în plus faţă de moarte: ştii， într-un fel sau altul， la ce să te aştepţi， pe când moartea e cam tulbure， iar dacă e ceva cu care nu se împacă omul， atunci cu tulbureala asta nu se împacă， e mai rea ca toate。Cerul n-a avut nevoie vreodată să explice ceva， el n-are altă treabă decât să se odihnească deasupra capetelor noastre， deasupra vieţilor noastre， şi-apoi e aşa de departe， n-avem să-l atingem vreodată， şi dacă ne-am cocoţa pe acoperişul casei ori pe acoperişul muntelui， ne chinuim să-l atingem cu vorbele sau cu cine ştie ce invenţii şi mijloace de transport。Gata， o pierd， se gândeşte， ba nu， nu se gândeşte， simte， e o senzaţie nelămurită în el， fiindcă oamenii sunt prinşi cu legături nevăzute şi ne dăm seama când se rup。Suspinele se nasc în clipa în care vorbele nu mai sunt altceva decât pietre fără vreun folos。Două explicaţii， două dezvinovăţiri， orice lucru are cel puţin două feţe。Unele poezii ne poartă în locuri în care nici cuvintele， nici gândurile n-ajung niciodată， vă arată drumul spre miezul tuturor lucrurilor， viaţa încremeneşte preţ de o clipă şi se face frumoasă， lucind de păreri de rău ori de fericire。Vorbele nu seamănă între ele。 Unele sunt luminoase， altele apăsate de umbră。 Aprilie， de pildă， e o vorbă plină de lumină。 Zilele se fac mai lungi; limpezimea lor înaintează şi pătrunde ca o suliţă în întuneric。Aprilie e un cuvânt făcut cu totul din lumină limpede， din cântec de păsărele， din nerăbdare。 Aprilie e luna cea mai plină de nădejdi din tot anul。Bárður ieşea totdeauna la ora opt să se uite la lună， exact în momentul în care iubita lui， în pragul căsuţei de la fermă， făcea la fel， îi despărţeau munţi şi văi şi uriaşe depărtări， dar ochii li se întâlneau fără oprelişti privind luna， la fel ca ai tuturor îndrăgostiţilor de la începutul veacurilor， luna de-asta a şi fost pusă pe cer。Câteodată doar în somn eşti cel mai fericit， te afli la adăpost， lumea nu te mai atinge。E bine să ai un prieten adevărat pe lumea asta， atunci nu mai eşti nici tu atât de uşor de rănit， ai pe cineva cu care să vorbeşti， pe care să-l asculţi fără să fii obligat să-ţi aperi sufletul。Se întâmplă că viaţa asta n-are nici o fărâmă de milă în ea。Incredibil， există oameni care râd aşa， dis-de-dimineaţă。E uşor să te legeni în iluzii când eşti singur， poţi să-ţi confecţionezi o personalitate de mai mare dragul， să te arăţi plin de înţelepciune， de echilibru， să ai răspuns la toate， dar treburile stau cu totul altfel când eşti printre oameni， aici trebuie efort， nu mai eşti nici echilibrat şi nici înţelept， de unde， câteodată nu eşti decât un prostovan care scoate pe gură tot felul de minuni。Poţi să spui o mulţime de lucruri doar clătinând din cap， vorbele au poate o faimă prea mare， în definitiv ne-am putea descotorosi de o bună parte din ele şi ne-am înţelege între noi numai clătinând din cap， fluierând şi fredonând。Bun e， ştie toată lumea， cel mai important cuvânt din limba islandeză， are puterea să împrietenească pe loc doi oameni până atunci străini。Helga e greu de citit， i-a mărturisit Bárður pe când plecau amândoi din Sat， acum treisprezece mii de ani， în ziua când purtau în spate un volum cu poezii primejdioase de moarte， nu ştii nici măcar dacă se chinuie să te suporte sau chiar îi place de tine， dacă e plictisită de viaţă sau dimpotrivă， la naiba， câteodată mă gândesc să-i sar în spate şi să-i urlu în ureche doar ca s-o sperii un pic， să văd cum e de-adevăratelea。Toate gândurile astea se învălmăşesc la el în cap， mintea omului adăposteşte spaţii fără margini， iată， posibilităţi urieşeşti， în mare parte nefolosite。 Nu durează mult şi viaţa se înţepeneşte în traiul de zi cu zi， numărul posibilităţilor scade cu fiecare an care trece， imense ţinuturi ale minţii dispar sau se prefac în deşerturi sterpe。Da， da， bineînţeles， nu-i va fi aşa de greu s-o scoată la capăt în primele zile， să supravieţuieşti nu-i mare scofală， mult mai complicat va fi să descopere dacă are sau nu ce face pe lumea asta。E un aisberg， se gândeşte băiatul， un aisberg pe care trăiesc urşi polari care au să mă sfâşie în bucăţi。 Dar în clipa în care izbuteşte să şi-o alunge din minte， apar să-l chinuie celelalte întrebări， cele despre viaţă， e nevoie să mai trăiască， şi de ce， e vrednic de viaţă？ Of， of， îndoiala e o pasăre care îi dă târcoale， fără tihnă， deasupra capului。E aşa de bine să bei o bere， e cum nu-ţi închipui de bine， ce te apăsa mai devreme， ce credeai că n-ai să duci la capăt niciodată acuma pare o joacă de copii。Nu ştim， aşadar， amănunte despre ce s-a întâmplat， tot ce ştim e că Dumnezeu a chemat-o cu adevărat la El。 Unii au， se vede， ureche potrivită ca să audă vocea Lui， pe când noi， care rătăcim pe-aici morţi şi cu toate astea vii， ascultăm şi tot ascultăm şi nu auzim niciodată nimic。În prieteniile din copilărie e ceva cu desăvârşire curat， e o lumină şi-o nevinovăţie。Creşte cu nevasta cinci copii， se ceartă şi se blestemă amândoi fără încetare， nimeni nu înţelege ce-i ţine împreună， dar noi n-o să pricepem niciodată în ce constă legătura aceea care face ca doi oameni să rămână alături toată viaţa， puterea ei e aşa de mare， că nici ura n-o dezleagă。Nu， arcanele iubirii sunt cu neputinţă de pătruns。 N-avem să le înţelegem niciodată。 Trăim cu cineva şi suntem fericiţi， sunt copiii， serile liniştite şi întâmplările de fiecare zi， unele plăcute， câteodată un pic de aventură， şi ne zicem: aşa trebuie să fie viaţa。 Şi pe urmă întâlnim pe altcineva， poate nu se întâmplă decât atât， clipeşte din ochi şi zice o vorbă absolut neînsemnată， şi cu toate astea soarta ne e pecetluită， s-a dus orice speranţă， inima se aprinde şi înfloreşte， numai fiinţa aceea mai există pe lume， iar după câteva luni ori după câţiva ani trăiţi împreună， o lume s-a sfârşit şi alta nouă îi ia locul: câteodată trebuie să piară o lume ca să se poată naşte alta。Are părul negru ca penele lor şi ochii îi sunt ca două bucăţi de cărbune care de mii de ani au stat îngropate în străfundurile pământului， lumina nu le-a văzut niciodată。 Cei mai îndrăzneţi merg până acolo încât spun că în loc de inimă are un croncănit de corb， dar ai grijă， nu crede tot ce zice lumea。Omul e o fiinţă uimitoare。 Luptă cu forţele naturii， trece peste greutăţi care par de neînvins， struneşte întreg pământul şi， cu toate acestea， stăpâneşte atât de puţin propria minte şi hăurile din ea， ce se adăposteşte în prăpăstiile acelea， cum se nasc oare şi de unde vin， se supun ele vreunei legi sau omul trebuie să treacă prin viaţă având în suflet o primejdioasă neorânduială？Noi ne ferim mereu de felul ăsta de discuţii。 Noi totdeauna punem întrebări la care se răspunde foarte uşor， care nu ne ating prea mult。 Îi întrebăm pe oameni despre peşte， despre strânsul fânului， despre turme， dar nu despre viaţă。Poate iadul e o bibliotecă şi tu eşti orb şi stai în mijlocul ei。Vorbele au câteodată putere de troli， sunt în stare să doboare dumnezei， să salveze vieţi ori să le curme。 Vorbele sunt săgeţi， gloanţe， păsări care-i răpesc pe vitejii din poveşti， vorbele sunt peşti mai vechi decât lumea， care descoperă taine înspăimântătoare în fundul prăpăstiilor， vorbele sunt un năvod larg， cât să încapă toată lumea în el şi să cuprindă cerul， numai că uneori vorbele nu sunt nimic-nimic， numai zdrenţe obosite şi găurite de ger， şubrede adăposturi pe care le calcă în picioare moartea şi nefericirea。Tăcerea care se înstăpâneşte după ce spune cineva o poveste lungă lasă să se vadă dacă ea a fost spusă cu vreun folos ori în van， ne arată dacă a ajuns la sufletul celor ce au ascultat-o， dacă a atins ceva în ei ori pur şi simplu i-a înveselit şi gata， mai departe nimic。Unii oameni ne sunt dragi şi ne îndrăgesc la rândul lor， trebuie să avem grijă de ei şi să ne străduim să nu lăsăm pe mâine ce putem face azi， viaţa e prea scurtă şi uneori se sfârşeşte pe neaşteptate， aşa cum ai aflat tu de curând， cu asupra de măsură。Sunt oameni din mersul cărora se vede că nimic nu-i poate zăpăci， că drumul lor nu-i niciodată încâlcit， pe când la alţii nu-i decât şovăială după şovăială。 Vezi cum spune mersul adevărul despre cineva: îndreaptă-ţi paşii spre mine şi poate am să-mi dau seama dacă te iubesc。Răspunse băiatul， din nou fără să se gândească， vorbele îi zburară pur şi simplu din gură。 Cine oare stă acolo， în străfundurile sufletului nostru， şi dă drumul vorbelor？După două beri， lumea nu mai e locul ăla rău， plin cu tot soiul de mizerii care-l necăjesc pe omul cumsecade。Viaţă， viaţă， ce eşti tu？ Poate răspunsul se găseşte chiar în întrebare， poate stă cuibărit acolo， în uimirea pe care o ascunde。 Lumina vieţii se împâcleşte şi se face întunecime în clipa când încetăm să mai simţim uimirea， când ne oprim din a pune întrebări şi când ne uităm la viaţă ca la ceva cu totul obişnuit， oare aşa se întâmplă？ 。。。more
André
，
4，5*
Mohamed Rashid
，
جنّة وجحيميون كالمان ستيفنسنت/ سكينة إبراهيمرواية من الأدب الإيسلندىنوع الرواية: واقعية – فلسفيةدار المنى 2015عدد الصفحات الكلى 208مراجعة:عندما صادفت اسم هذه الرواية جذبنى عنوانها وتسألت ماذا يقصد الكاتب بالجنة والجحيم هنا؟ وأنا طوال قرأتى أحاول الإجابة عن هذا السؤال。 فستيفنسن يتناول واقعية الحياة الإيسلندية: الإجتماعية، والمناخية، والجغرافية، والإقتصادية من خلال قصة فتى لم يذكر اسمه يقضى ثلاثة ليال مختلفة، نشأ يتيماً وحيداً رافق شاب قارئ وعملا معاً على مركب للصيد。 فيعتمد الإيسلنديون على الصيد ك جنّة وجحيميون كالمان ستيفنسنت/ سكينة إبراهيمرواية من الأدب الإيسلندىنوع الرواية: واقعية – فلسفيةدار المنى 2015عدد الصفحات الكلى 208مراجعة:عندما صادفت اسم هذه الرواية جذبنى عنوانها وتسألت ماذا يقصد الكاتب بالجنة والجحيم هنا؟ وأنا طوال قرأتى أحاول الإجابة عن هذا السؤال。 فستيفنسن يتناول واقعية الحياة الإيسلندية: الإجتماعية، والمناخية، والجغرافية، والإقتصادية من خلال قصة فتى لم يذكر اسمه يقضى ثلاثة ليال مختلفة، نشأ يتيماً وحيداً رافق شاب قارئ وعملا معاً على مركب للصيد。 فيعتمد الإيسلنديون على الصيد كمصدر أساسي لكنهم لا يُجيدون السباحة، وللأسف الشديد يأخذ البحر الكثير من الصيادين الرجال ،وبالطبع للطبيعة الجليدية دور كبير فى هذه الجريمة حيث يمكن للمرء أن يموت من شدة الصقيع فى عرض البحر أو إستدرجه النعاس للنوم فى الطريق الجبلى。يبحث الإنسان دائماً عن ما يغير حياته إلى جنّة ومن شدة تعلقه بهذا يُقاد للجحيم دون أن يشعر؛ لهذا يجب أن تبقى النفس تحت السيطرة دائماً （أرى أن هذه هى فكرة الرواية والله أعلم）ترى فى الرواية أيضاً طابع فلسفى جميل من خلال تناوله للنفس البشرية بطريقة شاعرية تلامس الفؤاد، وتعيش النص معه، على الرغم أنى واجهت صعوبة فى البداية فى الفهم؛ لأنها معربة، و الأحداث التى-تدور فى القرن التاسع عشر- غير سريعة وتشعر فيها بالكلاسيكية وعندما تنتهى منها تقول لنفسك ينبغي أن أغرق فى عالم الكتب。الأقتباسات–” تعلمنا أيضاً شيئًا فشيئًا أن نضع ثقتنا في المشاعر لا فى الذاكرة“–”جحيم أن يمتلك المرء ذراعين ولا يكون هناك من تعانقانه“–” فمجرد إستيقاظ المرء من النوم وتفكيره فى اليوم الذى ينتظره يصيبه بالخمول“–”إن الإنسان مخلوق غريب الأطوار。 فقد سخّر لنفسه طاقات الطبيعة، قهر المصاعب، التى يكاد يكون قهرها مستحيلاً، هو سيد الأرض بلا منازع، ومع ذلك سلطته على أفكاره وعلى الأعماق الراسخة تحتها قليلة جداً، أى شئ يسكن هذه الأعماق، وكيف يظهر ويخرج إلى حيز الوجود؟ ومن حيث يأتى، آ يأتى ويخضع للقوانين أم أن الإنسان يسافر فى رحلة الحياة وفى داخله فوضى خطيرة“سعدت جداً بقرائتها🤗 。。。more
Mayssaa Hachem
，
ليست المرة الأولى التي أقرأ فيها للكاتب، كانت رواية （حزن الملائكة） أول لقائي بشاعرية الكاتب المُذهلة والساحرة。رواية （جنة وحجيم） هي الجزء الأول من ثلاثية يون، وتستعرض بأسلوب ساحر صراع الإنسان مع قوى الطبيعة ونضاله للبقاء على قيد الحياة في بيئةٍ باردةٍ قاسية。ما يُميّز حقيقةً هذه الرواية هي اللغة، فهي شاعرية بامتياز، رقيقة طوّعها الكاتب لصالحه وأبرز من خلالها قدرته على البقاء ضمن الحبكة وأخذ القارئ معه في ربوع طبيعة آيسلندا الساحرة。
SilviaG
，
Se trata del primer volumen de la trilogía del muchacho， y de mi primer acercamiento a la obra de este escritor islandés。Un libro muy atmosférico y costumbrista que te traslada totalmente a la Islandia de finales del siglo XIX。 Con una prosa muy poética， el autor nos cuenta la dura vida de los pescadores de la isla， continuamente enfrentándose al frio， las tempestades y la pobreza。La historia se centra en el muchacho y su amigo Bárɗur， dos jóvenes unidos por su amistad y por su amor a los libros Se trata del primer volumen de la trilogía del muchacho， y de mi primer acercamiento a la obra de este escritor islandés。Un libro muy atmosférico y costumbrista que te traslada totalmente a la Islandia de finales del siglo XIX。 Con una prosa muy poética， el autor nos cuenta la dura vida de los pescadores de la isla， continuamente enfrentándose al frio， las tempestades y la pobreza。La historia se centra en el muchacho y su amigo Bárɗur， dos jóvenes unidos por su amistad y por su amor a los libros。 Ambos viven， junto con otros de sus compañeros y el patrón del barco， en un asentamiento pesquero aislado。 Y su pasión por la literatura les permite soñar y evadirse se sus circunstancias。 Aunque no es un libro para nada de acción， consigue engancharte y adentrarte en la vida de sus protagonistas， en sus tragedias， sus deseos y sus esfuerzos por salir adelante a pesar de la contrariedades。 Y finalmente， te deja con una sensación de melancolía al terminar la historia。 。。。more
Mohamed Mokhtar
，
نص شاعري جميل، وسرد سحري。
Rose
，
Nefis bir kitaptı。Daha önce hiç böylesi bir kitap okumamıştım， kitabın her satırının altını çizmek， her kelimesinin üzerine düşünmek istedim。 Akış öyle hızlı değil， olaylar biraz yavaş işliyor。 Ama kilit nokta bu değil yazarın enfes kalemi。 Yazar yemek yapar gibi sayfalara en güzel aromaları serpiştirmiş， tuzunu şekerini harika ayarlamış， üzerini de renkli şekerlemeler ile donatmış。 İzlanda edebiyatıyla bu kitap ile tanıştığım için çok mutluyum。 Şu an yaz mevsimindeyiz ama bu kitap bence İzlanda Nefis bir kitaptı。Daha önce hiç böylesi bir kitap okumamıştım， kitabın her satırının altını çizmek， her kelimesinin üzerine düşünmek istedim。 Akış öyle hızlı değil， olaylar biraz yavaş işliyor。 Ama kilit nokta bu değil yazarın enfes kalemi。 Yazar yemek yapar gibi sayfalara en güzel aromaları serpiştirmiş， tuzunu şekerini harika ayarlamış， üzerini de renkli şekerlemeler ile donatmış。 İzlanda edebiyatıyla bu kitap ile tanıştığım için çok mutluyum。 Şu an yaz mevsimindeyiz ama bu kitap bence İzlanda'ya yakışır bir şekilde， kışın okunmalı。 Bir de kahve eşliğinde。 Ama kahve sütsüz， acı olacak。 Ve belki yanında tereyağlı ekmek de olsa fena olmaz（kitabı okuyanlar anladı）Bazı insanlar kitabın ikinci kısmının iyi olmadığını， hatta yavan kaldığını söylüyor。 Ben buna katılmıyorum。 Aksine ikinci kısmın， İzlanda'yı ve insanlarını daha yakından tanımak açısından oldukça hoş bir yanı olduğunu düşünüyorum。 Yazarın kurak bıraktığı tek bir alan bile yok， her sayfayı güzel tarzıyla sulamış， onlara kelimeleriyle can vermiş。 Tek üzücü nokta（beni oldukça yıkan şey） serinin ikinci ve üçüncü kitaplarının Türkçe'ye çevrilmemiş olması。。。 Belki de henüz çevrilmemiştir。。 İngilizcesi'ni alayım diyerek Amazon'a bir göz attım fakat çok pahalıydı。。 Her neyse， kitabı herkese öneriyorum！ Altını çizecek， okudukça okuyasınız gelecek onlarca söz sizleri bekliyor。。 。。。more
Reference
google book https://www.google.com/search?tbm=bks&q=Entre ciel et terre
hathitrust digital library https://babel.hathitrust.org/cgi/ls?q1=Entre ciel et terre&field1=ocr&a=srchls&ft=ft&lmt=ft
The British Library https://bll01.primo.exlibrisgroup.com/discovery/search?query=any,contains,Entre ciel et terre&tab=LibraryCatalog&search_scope=Not_BL_Suppress&vid=44BL_INST:BLL01&lang=en&offset=0